Ramona Coman

Ramona Coman

  • Manager Ana Lugojana

Manager Ana Lugojana Cand eram copil, jucariile preferate erau cataloagele facute cu mana mea din caiete studentesti si completate la zi… Cei 11 ani petrecuti la catedra, ca profesor de limba romana, mi-au adus multe satisfactii, apoi cei 2 ani ca inspector scolar m-au ajutat sa invat ce inseamna cu adevarat organizarea unei scoli. Astfel, ANA LUGOJANA, Gradinite, Scoala Primara si Afterschool reprezinta un vis foarte vechi pe care l-am implinit alaturi de oameni profesionisti si entuziasti, cu ajutorul carora am realizat o familie extinsa, cu 300 de scolari si prescolari, care ne invata in fiecare zi ca educatia presupune atat performanta, cat si bucurie.

Mihaela Mandric

Mihaela Mandric

  • Director educational

„Așchia nu sare departe de trunchi” acesta este proverbul care mi se potrivește. Nu puteam să-mi aleg altă meserie cand toată copilăria o petreci printre cadre didactice. Bunicile mele, verișoarele mai mari , toate sunt și au fost educatoare și învățătoare. Este o profesie care, pe langă faptul că se moștenește, mi se și potrivește. A fost primul răspuns la întrebarea „Ce vrei să te faci cand vei fi mare?”... și așa am facut!!! Cand alegi cu sufletul inseamna ca faci cea mai buna alegere, asa am simtit si facut si eu. Ma bucur ca fac parte din colectivul Ana Lugojana!

Roxana Vasilescu

Roxana Vasilescu

  • Educatoare

Consider ca meseria de educatoare este una de suflet. Imi place aceasta meserie deoarece iubesc foarte mult copiii, imi place sa petrec timpul cu ei si in mod special sa le ofer o educatie buna. Satisfactia cea mai mare este atunci cand observ ca toti copiii au dobandit si si-au insusit cu ajutorul meu, toate cunostintele specifice varstei.

VASILICA MATEI

VASILICA MATEI

  • Educatoare

Am devenit educatoare pentru ca sunt genul de om care poate face o actiune in doua feluri: cu emotie sau....cu emotie.

MIRABELA STAN

MIRABELA STAN

  • Educatoare

Copilaria este o lume a bucuriei, a jocului si a veseliei! Ce poate fi mai frumos decat o privire inocenta, un suflet cald sau imbratisare a unui copil! Mereu am fost fascinata de copii si mi-am dat seama ca nici o alta meserie nu mi-ar putea oferi aceeasi bucurie. Gradinita Ana Lugojana este locul potrivit atat pentru copii, cat si pentru dezvoltarea mea profesionala.

Anca Zidaru

Anca Zidaru

  • Educatoare

Exista calitati care sunt necesare acestei meserii: creativitatea, rabdarea si spontaneitatea. M-am jucat de mica de-a educatoarea, oganizam serbari impreuna cu d-na profesoara de muzica si in timpul liber mesteream mici ornamente. Totul a condus in final spre alegerea acestei profesii, pe care nu doresc sa o schimb. Gradinita Ana Lugojana a fost pentru mine alegerea potrivita este locul in care ofer si primesc zambete in fiecare zi.

Cristina Iancu

Cristina Iancu

  • Educatoare

Inca de mica priveam cu admiratie catre d-na mea educatoare care ne intampina cu blandete si caldura in fiecarea dimineata. Nu credeam niciodata ca d-na educatoare are o familie, poate copii, era intodeuna numai a noastra, a copiilor de la gradinita. Adult fiind, si cu un model atat de bine impregant in minte, mi-am propus sa incerc si eu pe cat de bine pot, sa daruiesc acele momente frumoase si altor copii.

CLEOPATRA CHERPEC

CLEOPATRA CHERPEC

  • Educatoare

M-am facut educatoare pentru ca imi plac copiii, lucrul cu acestia este provocator si in aceeasi masura energizant. Pentru mine cei mici sunt o continua sursa de inspiratie, iar Ana Lugojana un loc de suflet.

Elena Tache

Elena Tache

  • Educatoare

In momentul in care am realizat ca lucrul cu copiii ma face sa retraiesc bucuria de a fi copil am simitit ca profesie de educatoare este alegerea potrivita. Sa ma bucur din nou de lucrurile marunte dar cu importanta pentru suflet. Un zambet de copil, mii de recompense!

Raluca Boruga

Raluca Boruga

  • Educatoare

Mi-am ales meseria de educator pentru placerea de a lucra intr-un mediu vesel si pentru a putea in fiecare zi privi lumea inconjuratoare prin ochii celor mici. Am ales Gradinita Ana Lugojana din dorinta de a lucra intr-un mediu profesionist.

Nicoleta Puescu

Nicoleta Puescu

  • Educatoare

Un zambet de copil reprezinta o mie de vorbe...este cel mai pur si inocent lucru pe care il poti vedea. Este lucrul care pentru mine a reprezentat cel mai important motiv in alegerea meseriei de educator. Ana Lugojana reprezinta „ACASA” un loc in care vin cu drag, in care am parte de dragoste si multe chicote de copii.

Raluca Dumitrescu

Raluca Dumitrescu

  • Profesor de limba engleza

Ca profesor, le oferi copiilor oportunitatea sa-si cunoasca potentialul, talentul, chemarea, sa descopere ce ii face sa fie unici. Ii ajuti pe copii sa ia startul in viata! „ I believe the children are our future/ Teach them well and let them lead the way/ Show them all the beauty they possess inside,/ Give them a sense of pride, to make it easier,/ Let the children’s laughter remind us how we used to be...” (From The Greatest Love of All, by Michael Masser and Linda Creed)

George Vidu

George Vidu

  • Profesor sport si karate
Florina Onea

Florina Onea

  • Profesor de dans
Adina Badilita

Adina Badilita

  • Profesor de pictura si modelaj
Giorgiana Cristea

Giorgiana Cristea

  • Psiholog

Perioada (pre)scolara este deosebit de importanta in dezvoltarea cognitiva, psihica si emotionala a copilului dvs . Prezenta unui psiholog in cadrul gradinitei/scolii este benefica pe mai multe planuri. Copilul poate fi asistat si ajutat sa se adapteze mai usor in colectivitate, poate fi ajutat sa-si exprime si sa-si inteleaga mai bine emotiile, sa comunice mai usor cu cei din jur si sa se dezvolte cognitiv si comportamental optim Psihologul va sesiza din timp cu ajutorul instrumentelor de screening si a fiselor de observatie eventualele intarzieri in dezvoltarea psihica, sau in dezvoltarea limbajului, comportament, eventualele dezvoltari peste medie si inzestrari specifice in anumite domenii, parintii fiind consiliati in vederea adoptarii metodei de interventie potrivita. Atat cadrele didactice din gradinita, cat si parintii, primesc constant informatii actuale din psihologia dezvoltarii, strategii moderne de interventie si metode psihologice care se pot aplica in cadrul acestei grupe de varsta.

Alexandra Nastase

Alexandra Nastase

  • Secretara
Constanta Brozban

Constanta Brozban

  • Asistent medical
Stela Bleoju

Stela Bleoju

  • Asistent medical
Alina Petre

Alina Petre

  • Ingrijitoare
Florentina Geanta

Florentina Geanta

  • Ingrijitoare
Luminita Blajevski

Luminita Blajevski

  • Ingrijitoare
Mariana Zgura

Mariana Zgura

  • Ingrijitoare
Petruta Chiritoiu

Petruta Chiritoiu

  • Ingrijitoare
Doina Dobre

Doina Dobre

  • Ingrijitoare
Georgeta Popescu

Georgeta Popescu

  • Bucatar
Liliana Cristea

Liliana Cristea

  • Ajutor de bucatar